Burse pentru elevi și studenți din județul Harghita 2012 – “Dezvoltarea intelectuală a judeţului Harghita”

Conducerea Consiliului Judeţean Harghita a acordat,  mai multe burse elevilor şi studenţilor merituoşi, a căror situaţie financiară este modestă.
Bursa se numeşte “Dezvoltarea intelectuală a judeţului Harghita” şi a fost oferită unui număr de 30 de elevi de la liceele din judeţ dar şi unui număr de zece studenţi de la Universitatea Sapientia.

Candidaţii au trebuit să îndeplinească, simultan, mai multe condiţii, cum ar fi rezultate foarte bune la învăţătură şi la concursuri şi olimpiade, implicarea în activităţi care să pună în valoare comunitatea locală, dar şi venitul mediu pe familie sau situaţia locativă. Pentru bursa elevilor au fost depuse 180 de solicitări iar pentru sprijinul acordat studenţilor s-au primit 40 de dosare.

Bursa are un cuantum de 300 lei pe semestru, pentru studenţi şi de 500 lei pe semestru pentru elevi.

Prezent la acordarea burselor, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că se doreşte sprijinirea şi sub alte forme a studenţilor harghiteni, cum ar fi posibilitatea ca aceştia să facă practică în instituţiile judeţului, pentru a căpăta mai multă experienţă.

“Suntem în discuţii cu studenţii de la Târgu Mureş, Cluj Napoca, Timişoara sau Bucureşti pentru a le oferi posibilitatea, celor din ultimul an, de a face practică la Consiliul Judeţean sau instituţiile subordonate. (…) Ei vor decide apoi dacă rămân să lucreze acolo sau se orientează în altă parte, dar dacă vor căpăta experienţă vor fi mai valoroşi pe piaţa muncii”, a declarat Borboly Csaba.

Preşedintele Consiliului Judeţean a susţinut că dacă tinerii cu rezultate bune la învăţătură sunt motivaţi şi răsplătiţi pentru activitatea lor, există şanse mari ca, după ce termină studiile, să revină în judeţ, pentru a lucra în folosul cetăţenilor.

 
 
 

Share this Post



 
 
 
 

Leave a Reply

Az email címet nem tesszük közzé. A kötelező mezőket * karakterrel jelöljük.