Soluții pentru comunitatea romilor din județul Harghita

În data de 19 septembrie a avut loc la Băile Tușnad cea de-a doua zi a conferinței organizate de Asociația pentru Județul Harghita, conferință organizată cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice și a cărei temă a fost incluziunea socială. Conferința a debutat cu organizarea unui atelier de lucru care a avut ca scop colectarea acelor practici care pot sta la baza unui plan de acțiune menit a înlesni rezolvarea divergențelor apărute între romi și restul locuitorilor. Totodată, a avut loc și o vizită la Centrul de îngrijire al copiilor Szent László, unde cei prezenți au putut vedea eforturile depuse în sensul integrării copiilor romi.

Sociologul Sólyom Andrea, reprezentanta fundației comunitare din Odorheiu-Secuiesc, a vorbit în debutul atelierului de lucru despre inițiativa sprijinită de Fundația Erste și al cărei scop este integrarea comunităților rome din zona Ciucul de Jos. Printre activitățile desfășurate de această fundație se numără și organizarea cercurilor meșteșugărești, prin intermediul cărora produsele pregătite de romi ajung să fie valorificate în cadrul diverselor târguri și astfel comunitatea romă se poate bucura și folosi de beneficiile tangibile ale muncii depuse. Au existat și încercări în ceea ce privește fabricarea de către romi a materialului pentru încălzire, cooptarea copiilor romi în evenimentele culturale locale sau organizarea de tabere. Sociologul a vorbit și despre importanța învățării scrisului și cititului de către populația romă adultă sau îmbunătățirea cunoștințelor legate de gospodăria proprie. Problema de bază constatată este lipsa de deschidere din partea ambelor comunități și pentru rezolvarea căreia este nevoie de implicarea locuitorilor, deoarece problemele diferă de la localitate la localitate.

Primarul localității Băile Tușnad, Albert Tibor, a prezentat situația comunității rome din urbe și a afirmat că s-a reușit, prin eforturi susținute, cuprinderea romilor în activitățile comunitare. În opinia primarului, rezultate concrete și pe termen lung se pot obține prin intermediul educației copiilor de etnie romă.

Becze István și Proca Ion, consilieri județeni au vorbit despre importanța elaborării unei strategii cuprinzătoare menite a atrage resurse pentru finanțarea activităților de incluziune a populației rome. Kolozsvári Tibor, conducătorul Centrului de îngrijire a copiilor Szent László a  afirmat că în opinia sa soluția este reprezentată de aceste centre de zi, prin intermediul cărora copiii pot fi integrați în munca de zi cu zi, rezultatele obținute fiind remarcabile. S-a constatat spre exemplu, îmbunătățirea rezultatelor școlare și faptul că interesul față de frecventarea cursurilor a crescut simțitor. În opinia lui Kolozsvári Tibor educația este singura modalitate de schimbare a mentalității populației rome și motivarea acestora spre munca, totodată contribuindu-se și la crearea de perspective, perseverența, învățarea auto-controlului și speranța unei vieți mai bune.

Experții prezenți au conchis că este nevoie de crearea unui grup de lucru care prin implicarea organizațiilor civile, organizațiilor de protecție a romilor, cultele, reprezentați locali ai romilor, să elaboreze un plan de acțiune cuprinzător în acest sens. Planul va include gestionarea pe termen lung a problemelor și soluții vizavi de coexistența celor două etnii. De asemenea, se află în curs și înființarea unui birou în cadrul Consiliului Județean Harghita care să se ocupe cu problemele romilor, respectiv are în vedere și includerea în sistemul de proiecte al consiliului județean a programelor de sprijinire a comunității rome.

La finalul conferinței, cei prezenți au făcut o vizită la Centrul de îngrijire al copiilor Szent László. Aceștia au putut să se convingă de faptul că indiferent de situația familială, prin dragoste și atenție, fiecare copil poate fi învățat să aibă grijă de ordine, să-și iubească aproapele, să fie perseverent și să prețuiască munca.

 

Miercurea-Ciuc, 19 septembrie 2014

 
 
 

Share this Post



 
 
 
 

Leave a Reply

Az email címet nem tesszük közzé. A kötelező mezőket * karakterrel jelöljük.